ZILELE ORASULUI SEINI „CETATEA ZYNIR” 07.07.2018

La deschiderea programului sărbătoririi orașului nostru s-a depus o jerbă aniversară la placa comemorativă Nicu Moldovan, împreună cu nepotii acestuia, doamna Surz Natalia si domnul Ajtai Stefan, cântărețului de muzică populară, fost director al Ansamblului folcloric „Transilvania”, născut pe Dealul Comja, care anul acesta ar fi împlinit 80 de ani. În frunte cu majoretele îndrumate de prof. Nicoleta Szollosy, fanfara „Stibina”, am alcătuit parada tradițională. Ne-am bucurat să avem alături de noi pe doamna Ministru al Sanatatii Sorina Pintea si pe domnul Ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, domnul Ministru Secretar de Stat Cosmin Butuza, domnii deputați Sorin Bota și Călin Matei, domnul subprefect Alexandru Cosma, domnul președinte al Consiliul Județean, Gabriel Zetea, „al nostru seinean”, susținător al evenimentului. Primarii localităților Negresti Oas, Dragomiresti, Sacalaseni, Miresu Mare si Apa, consilieri judeteni si locali, cetățeni de onoare ai orașului ș.a. Delegațiile orașelor înfrățite și prietene prezente au fost conduse de domnul Kondora István, primarul orașului Sárvár, (Ungaria), doamna Edit Szőkéné Vadon, primarul localității înfrățite Nyirmeggyes, (Ungaria), doamna Postolovska Mariana-Bozhena, viceprimarul localității înfrățite Kalush, (Ucraina) și doamna primar din Costești (R. Moldova), Natalia Petrea. Am fost onorați să avem alături de noi invitați de marcă.

Concertele vor fi sustinute de:

  • Lora si The Motans – sambata
  • Talisman si Voltaj – duminica

You may also like...

www.inforegio.ro
Investim în viitorul tău!
Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe co-finanţate de Uniunea Europeană vă invităm să viziţaţi www.fonduri-ue.ro
Translate »